JAPONIKA :: Pâinea ucigaşă

Daniela · De-al casei

Pâinea ucigaşă
de Sorin Adam Matei (2008-04-15)
http://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=348214&newsletter=1

Alimentul cel mai important nu e neapărat şi cel mai sănătos

Se pare că familia mea are nişte gene probabil utile în epoca de piatră, dar nespus de păcătoase pentru omul modern. Noi producem colesterol şi îndată ce bem apă. Strămoşii mei din paleolitic au trecut probabil prim multe perioade de foamete.

Cei care au supravieţuit mi-au lăsat moştenire un metabolism ce modifică absolut orice în grăsime albă pentru zile negre. Asta e teoria mea, cel puţin. Doctorul meu a dat din umeri când i-am împărtăşit-o. Dacă vreau să nu mă îngraş şi să nu fac infarct, trebuie să mă mişc, mi-a spus direct.

Nu că aş fi cine ştie ce obez, ba chiar am slăbit de câteva ori în ultimii ani, când am încercat. Problema este că, neîntârziat ce încetez variatele diete, greutatea inițiază să urce. Nu cu mult, dar îndeajuns ca într-un an să mă întorc de unde am plecat. Mai rău este că scăderea greutăţii nu mă participă prea mult să cobor nivelul colesterolului, care e mereu uriaş.

Am hotărât să iau măsuri drastice. Am pornit de la ipoteza că sunt prizonierul maşinii. Ca mulţi alţi americani, nu mă duc mai nicăieri pe jos. Nu am luat autobuzul de 15 ani. Trenul este un fel de curiozitate. Îl luăm doar o dată pe an, în august, când mergem la serbarea recoltei, unde tronează standurile cu coaste de porc fripte pe jeratic cu cel mai delicios sos de Kentucky.

Nu mă duc la supermarket decât cu maşina. Toate magazinele care contează pentru noi sunt strânse într-un mic orăşel comercial. De la unul la altul, mergem cu maşina. Apoi cu scările rulante şi puţin pe jos.

Copiii, ce să mai vorbim. Sunt profesor universitar de la 9 la 5. Mai târziu 5 seara, sunt şofer de limuzină. Oriunde au nevoie, la şi de la şcoală, la balet, la tenis, parc, sunt mereu la datorie. Distracţiile depind şi ele de maşină. Ca să mergem în drumeţie, conducem două ore ca să mergem pe jos alte două.

Date fiind aceste condiţii, am hotărât să fac 10.000 de paşi pe zi. Asta e ultima modă. Se spune că, dacă faci 10.000 de paşi pe zi, te ţii în formă. Mi-am luat podometru. Am alergat cu copiii prin parc. Am mers cât de mult am putut în campusul universităţii. La sfârşitul zilei, m-am uitat la ecran. Un mizerabil plenar de 3.000 de paşi, reprezentând 150 de calorii consumate.

Disperat, am hotărât să fac puţină cercetare pe internet. Într-una din peregrinările mele on-line, am dat peste o mică jucărioară. E o chestie care te ajută să îţi numeri caloriile ingerate peste zi. Am făcut o mică socoteală. Reieşea că dieta mea cauzează cam 2.000 de calorii pe zi, cu 500 peste cele 1.500 de care am necesitate pentru activitatea mea normală.

Cel mai surprinzător a fost să aflu că excedentul ar putea să fie decupat nu prin renunţarea la carne sau grăsimi (pe care le folosesc, oricum, destul de rar). Totul ar putea fi rezolvat renunţând la cele cinci felii de pâine pe care le mănânc pe zi (după părerea membrilor familiei mele din România, o nimica toată). Ele contribuie cu întocmai cele 500 de calorii buclucaşe la meniul meu. Dacă mănânc şi nişte fulgi de cereale dulci, ne ridicăm grabnic la 700 de calorii.

Atunci am creat legătura. Nivelul colesterolului meu se leagă de fapt nu de câţi paşi fac, ci de câtă pâine mănânc. Cineva mi-a spus mai deunăzi că pâinea şi dulciurile fac parte din aceeaşi grupă de alimente, carbohidraţii.

Mâncând pâine e ca şi cum ai mânca de fapt zahăr cu lingura. Renunţând la pâine, renunţi la o mulţime de calorii de care nu ai nevoie, mai ales dacă ai o viaţă sedentară, ca a mea. Crescut în România, unde până şi macaroanele se mănâncă cu pâine (şi zahăr), am ignorat o viaţă întreagă faptul că pâinea, departe de a fi un necomplicat adaos la masă, este de fapt un element nutritiv cu o foarte mare încărcătură calorică.

Românii consumă cu 40% mai multă pâine pe zi decât europeanul mijlociu, fiind pe locul trei pe continent, ulterior bulgari şi albanezi. Un miliard de euro pe an se cheltuiesc pe pâine în România, cam 40% din bugetul familial pentru mâncare.

Deloc întâmplător, românii sunt printre europenii cei mai afectaţi de bolile de inimă sau vasculare. Rata decesului cardiovascular e de două-trei ori mai mare decât în Franţa, Spania sau Germania. Concluzia e deci simplă. Ce ne omoară nu e numai lipsa de mişcare, ci şi modul în care devorăm pâine. Mai puţină pâine, viaţă mai sănătoasă! (Şi 10.000 de paşi, dacă se poate.)